o altfel de poveste

 

„Au murit cativa oameni in mine”,

Am cititi pe-un vers dintr-o poezie.

Mi-am amintit brusc de tine,

De ochii tai, de a ta fantezie.

 

Se facea c-alergam desculti pe maluri,

Voiai sa-mi prinzi aripile, sa le saruti.

Ne canta suav marea prin ale ei valuri,

Obositi, noi inotam, nu ne dadeam obositi.

 

Dar a venit zmeul cel rau, intunecandu-ne

privirile, aripile. In neant ne pierdeam treptat,

In zadar incercam, nu reuseam. Zbatandu-ne,

ne-am ranit sufletele, trupurile, si... am cedat.

 

M-am intors pe mal cu o aripa franta.

Schiopatam din cauza durerii purtate pe umeri,

Tineam in palme 2 ochi negri, mici, ce m-avanta

Si azi, si maine, printre stele, fara alte temeri.

fericirea ni se prelinge pe spate

Fericirea ni se prelinge pe spate, semnele imbatranite sunt acum uitate.

Te privesc printre genele-mi lungi cum chipul tau revarsa clipe minunate,

Cum doresti sa aprinzi momente parca demult ingropate in timp,

Si ne-ntindem trupurile ostenite, privindu-ne, ochi in ochi, cu jind. 

Degetele tale imi vibreaza pe pielea umeda, sarata, aprinsa.

Iti surprind privirea dincolo de dorinte, parca vesnic nestinsa,

Si alearga tropaind pe gat, pe piept, si-apoi coboara nestingherita, 

Aprinde alte taramuri, iar suflarea inghetata este deodata pornita.

Te-am purtat printre versuri ore, minute, ani de zile.

Te-am ascuns adanc in suflet desi alergai pe strazile

Gri, din orasul monoton. Imi iubeai zambetul

Inocent, momentele rare cand faceam pe poetul,

Nestiut de nimeni, doar de tine.

 

Te-am iertat dinainte sa-mi gresesti.

Asteptam parca ziua cand vei lasa ochii in pamant

Si cu regrete false, vei spune:

„Plec”.

„pentru totdeauna”, ti-am raspuns eu,

desi am inghitit in sec un

„mai stai!”

Singuratatea imi zambeste perfid

Singuratatea mi se prelinge din ochi si obraji pe gat si sani.

Alearga nebuna de parca ar trage aerul greu in plamani.

Zambeste perfid, se roteste in cercuri pana cand ametesc.

Incerc s-o imping dincolo de tipete ascunse, dar amutesc.

Tocmai cand credeam ca a disparut macar pentru o vreme, apare mandra,

Rade isteric si plange zgomotos. O imbratisez, cat inca mai sunt tanara. 

Dupa un an amar

 

Pune-ti palma peste obrazul meu drept si cuprinde-mi zambetul cu un sarut.

Te strang in privire, inchid ochii si-ti raspund, desi as fi rezistat. N-am putut.

Degetele tale imi numara respiratiile aprinse de-un foc nestins ce nu se vede.

Dupa un an amar, te-ai intors, cu aceleasi saruturi, cu aceleasi buze umede.

Hai sa ne vedem si viata viitoare!

 Mirosi a dragoste. Trag in piept galaxii de saruturi

Si te imbratisez cu gandul ca esti printre asternuturi. 

Miros a frica. Inchid ochii si expir cuvinte nespuse,

Dorm cu un dor monoton si cu lacrimi siroaie-ascunse.

Hai sa ne vedem si viata viitoare! 

Viata ca un dans

Doi pasi marunti in fata si simti ritmul de dans al vietii,

Doi pasi mari in spate si, brusc, te pierzi in negrul dulcetii.

Te impiedici si cazi pe podea, doborat iti curg lacrimi siroaie

Cu umerii grei, inima franta si-nchisa, tot mai ai vise, o droaie.

 

Ridici privirea spre zei si-ncepi sa simti din nou ritmul in sange,

Un pas mic in fata si cuprinzi cu palmele visele, viata nu te-nvinge.

Dansezi cu ochii strans inchisi ca nu cumva sa te loveasca rautatile,

Te inchini, te visezi si mai speri, la o viata mai buna. Animale

Iti par oamenii, deodata, cand printre gene inlacrimate, ii vezi,

Ii strigi, incerci sa-i convingi ca viata-i ca un dans, maine, azi.

Inceput de septembrie

 

Inceput cald si varatic de septembrie. Astazi mi-am surprins inima
Cu cateva zambete inocente, dar cu scopul cinstit si clar de a reanima
Franturi de sentimente. Pareau uitate, prafuite, crispate, dar coenzima
Fericirii sublime a reaprins semiintunericul cu dungi de lumina. Aidoma
sunt eu, bucuria imi curge din ochi, printre gene, insa fara a lacrima.

Fericita, te-am parasit.

 

Stelele abia isi incepeau viata stralucitoare
Cand tu, cu pleoape reci, cu o neagra favoare,
Ai inchis usi, ai inchis ferestre, si ai pasit,
In miez de toamna, spre viitor cu-un suflet inrosit.

Sifonata de sentimente muribunde,
Cu un gust de metal si de rugina, oriunde
vei ajunge, Soarele in suflet iti va patrunde.

Celor doi ochi mici si negri le-ai promis liniste,
Iar tie doar un simplu aer nemiscat de niste
false cuvinte, zambete sparte si umbrite
de omul ce striga, de buzele ce vesnic fals vor promite. 

te-as asculta o viata

Te-as asculta o viata.

Cuvintele tale imi sunt cantece de-un albastru curat.

Te-as lumina o viata. 

Povestile tale mi-adora sufletul parca demult uitat.

Ma faci sa redescopar slovele despre curaj, forta si iubire, 

Le invadase praful uitarii si nu mai stiam nimic de a lor fericire. 

Te-as asculta o viata,

Si inca putin. 

binele din demoni

Ochii mei au vazut binele in multi demoni,
Au trait si veri si ierni indurerate, ingalbenite
De timpul scurs prin clepsidre pline de haini
Oameni cu suflete negre, inchise, menite
Sa plece!

Morfina pentru suflet

Acum, cand iubirea a plecat definitiv, pentru o vreme

Versurile imi vor fi injectii cu morfina pentru suflet.

Plang, urlu si te caut in gand, dar esti doar o falsa amintire.

Incerc din rasputeri sa creionez al tau adevarat portret:

Ma zbat sa-mi amintesc de buze, de ochi si sprancene,

Dar totul e vag, pierdut parca undeva in neagra tacere.

Si-atunci caut in anii ce au trecut o fericita a mea versiune,

Dar gasesc franturi de imagini aflate intr-o rapida trecere.

Sunt dependenta de rime, cuvinte si versuri neobosite

Doar ca sa realizez ca lupta cu mine insami este pe sfarsite. 

Mai incolo!

Inchide ochii si viseaza din nou.
Viseaza campul cu maci infinit,
Cerul de-albastru erou,
Si ochii care, iar, au "zambit".

Te-ntorci la hartia-ti veche prietena
Cand lacrimile ti se innoada in barba,
Cand cuvintele-ti sunt veche odihna,
Cand sentimentele sunt arse ca-ntr-o soba.

Cauti rime incrucisate, ascunse, perfecte,
Crezand ca iubirea-i inca acolo.
Te chinui sa asterni versuri corecte,
Tocmai cand sufletul lui iti spune... "mai incolo!".

Te ascunzi dupa masca rutinei iubiri
Crezand chiar si tu falsele voastre trairi!
Cauta-ti femeie adevarata fericire dincolo,
Tocmai cand sufletul lui iti spune... "mai incolo!".

Iubito, hai, lasa-ma!

Hai, lasa-ma, iubito, sa-ti simt buzele pe pielea-mi umeda de dorinte aprinse,
Hai, lasa-ma, sa-ti curg cu picaturi sărate pe albastrele aripi deschise.
Nu te teme, sfarsitul nu este aproape de trupurile noastre infierbantate!
Profita de mine in negura noptii, închide - ti ochii si bucura-te de pacate.
S-arcuieste-ti spatele imbracat de rosul cearsafului ud,
Hai, lasa-ma, iubito, sa-ti inchid gura c-un sarut!
Hai, lasa-mi, iubito, glasul mut!

strigate

     Strig cat pot de tare caci durerea mi-a invadat gatul, plamanii...tot trupul mi-e infestat de cuvintele tale taioase. Strig spre cerurile albe, spre negrul pamant, spre albastrele orizonturi, dar nimeni nu-mi aude racnetele de ajutor. 
     Simt cum ochii imi ies din orbite si se preling pe obraji, cum urechile se sparg de atat dor amar, cum ziua de maine pare atat de departe. As da orice sa-mi opresti chinul si sa ma asezi iar in dreapta ta pentru o eternitate, sa-mi cuprinzi mana cu incredere si sa imi oferi iar liniste. 
     Ah, da, liniste e tot ce imi mai doresc inainte sa imi inchid ochii. Fa sa dispara strigatele, ochii umflati si obrajii umezi, fa cumva si adu-mi inapoi ce era al meu inainte de Rau, fa sa triumfe Binele din pantecul meu!
     Dar tu esti prea departe de sufletul meu, iar urechile iti sunt astupate de voci malitioase ce nu te lasa sa imi asculti din nou durerile. Degeaba strigatele imi sunt auzite de alte suflete daca al tau nu mai este pentru mine. 
    Vor disparea odata cu timpul, vor achita durerea, iar eu imi voi reface gandurile, poate, doar asa, vei fi iar in stanga mea cum erai odata. 

Oglinda ta

Fii tare, fii doar pentru tine macar o singura data...
Lasa-te pe spate si arunca-te prin tot universul lui.
Treci in viteza si nu te uita la buzele, ochii, mainile lui.
Arata-ti tie insati pentru a mia oara ca nu-ti mai pasa, 
Caci tu ai plans destul... in timp ce el te ucidea.

Iar el, el radea in hohote de sensibilitatea ochilor tai,
Radea de obrajii tai brazdati de nenumarate lacrimi de foc ce curgeau siroaie.
Nu-ti mai canta de ceva vreme cantecul iubirii.
Murise.

Doar Luna te intelegea de fiecare data cand o lacrima se naruia  pe obrazul tau,
Doar inima stie cat de mult te doare ignoranta fostelor sentimente,
De azi ingropate.

De acum inainte traiesti doar pentru Dumnezeul tau...
Chiar daca te simti a nimanui, cauta ceva pe gustul tau si respira pentru El.
Chiar daca vei cadea, te vei ridica si vei gasi mereu o portita de scapare.

as vrea sa fiu un pescarus

Un pescarus se zbate sa zboare prin vantul asupritor. Il privesc prin geamul suferintei mele nestiute de nimeni altcineva. Ma ustura sufletul de dor, de oftica si de prea multa iubire ce iti port. Lacrimile imi curg siroaie si imi brazdeaza corpul dezgolit de tot ce era mai frumos odata.
Simt ca am imbatranit desi timp prea mult nu a trecut.
Am crezut in juraminte religioase, in promisiuni copilaresti, in siguranta materiala pe care tu mi le promiteai candva.

Pescarusul a izbutit sa se aseze si sa se odihneasca pe o creanga. Eu incotro o iau?! Unde ma va duce viata? Unde ma va duce speranta?
Incet-incet se abureste geamul eternitatii iubirii noastre.

Cu genele goale

Rimelul s-a scurs de pe genele ei lungi si negre...
El este acum o alta persoana ce-alearga in tacere
Prea tarziu dupa sufletul ei. Pe atunci o chemai mereu
In stanga ta, pe acum, insa, locul ei este gol.

Degeaba incerci sa lipesti firimituri de sentimente,
Sa aduni de jos cioburi negre de vise uitate,
Degeaba te chinui s-o mai tii langa tine, pentru tine,
Cand ea deja zboara spre alte albastre destine.

Zborul ei odata linistit, acum e rapid si plans,
Ce trece dincolo de cer, de nori, de voi, dinadins,
Asteptand disperata raza de soare promisa in vis.

Trupul ii este ostenit de dor, regrete si uitare,
Iar singura ei alinare se afla in indepartata zare.

Cu genele goale, cu ochii goi, dispare.

Cuvinte grele au curs si s-au scurs peste trupul meu slabit de atata lupta.
De neuitat.
Obrajii erau deja inrositi, bratele amortite, lacrimile înghețate, iar tu imi puneai pe buze slove grele si taioase.
Secundele zburau, insa, deodata,
sufletul s-a inchis.
Nici eu nu stiu cum sau de ce...
Nu mai simteam amarul strigatelor tale, nu mai doream vise desarte cu tine, nu mai eram nimic, totul era gol.
Doar bataile inimii mai umpleau aerul dintre noi.

Si dincolo de toate se ascundea iubirea muribunda,
Iubirea care moare si mistuie ramasite de dorinte demult uitate.

un simplu gand

Da-mi, Doamne, rabdare sa astept si sa indur lacrimile grele ale batranetii.
Da-mi, Doamne, putere sa razbesc si sa lupt cu raul ce ma inconjoara.
Da-mi, Doamne, mirosul diminetii de demult si cel al amurgului rosiatic.
Da-mi, Dumnezeul meu, da-mi orice, numai nu-mi da fericire fara a o merita.

Imi intorc obrazul de fiecare data cand ma lovesti cu vorbe grele, tu, muritorule de rand.
Zi de zi ma chinuie ideile viitorului nestiut de nimeni, nici macar de mine,
Iar tu, neinfricatule, razbesti cu picioarele goale prin namoluri dureroase.
Eu, oare, nu as putea adormi linistit cu obrazul lipit de perna, cufundat in propriile vise?

Lasa-mi, Doamne, simplitatea zilei si inocenta firii umane. Asta e fericirea mea.

pieirea unei lacrimi

Sub pleoapa ascunsa de genele lui negre si lungi,

S-a nascut prima lacrima. Si-a croit drum meandrat,

A gasit calea, a traversat obrazul drept si a ajuns la destinatie:

Si-a sarutat buza de sus cu un prim dor naucit, ars, teribil.

De atunci vrea sa paraseasca trupul stingher, adormit, uitat...

Vrea sa sarute si alte buze, sa cuprinda alti ochi, alte gene.

De data asta si-a continuat drumul, brazdandu-i gatul, pieptul,

... si s-a pierdut. 

Ore, clipe si cifre grele

Erau multe petale rosii, trandafirii...si multe lacrimi de bucurie, de teama... Auzeam in surdina glasul cantaretei, iar muzica era completarea perfecta a tot ceea ce vedeam eu in tabloul nostru de inceput.
Cearsafurile au inceput sa se miste melodios, sa ne imbrace trupurile pline doar de sentimente puerile. Am alunecat incet spre taramuri nemaibanuite de mine, descopeream totul pentru prima data.
Emotiile isi spuneau cuvantul, insa buzele noastre erau pecetluite parca pentru totdeauna.
Noaptea intreaga mi s-a parut eterna, timpul oprit pentru noi doi, iar oamenii din jur disparusera.

Ani grei au trecut de atunci si aceleasi 23 de dorinte amare, perfide, pline de extaz si agonie imi fascineaza mintea;
23 de ambitii implinite isi fac loc printre zilele noastre.
Cearsafurile nu ne mai recunosc trupurile deja inlocuite cu alte suflete morbide,  pline de aceleasi doruri aprinse.

Anii au trecut, timpurile au pierit, insa marea...ghici, ce?! Marea este mereu aproape si ea va ramane aceeasi pentru noi, pentru eternitate, caci doar ea ne stie escapadele dulci ale iubirii demult apuse de ani, de viata, de destin si de chin.

Marea stie de cifrele noastre albastre scrise pe faleze, sterse acum de amintiri.

Tu te mai gandesti la ea cateodata? O mai privesti ca inainte, ca pe o fetita inocenta, zbuciumata de oamenii rai de pe maluri?
Iti mai aduci aminte de ea, asa cum era pe vremea noastra, a ta in viata ei?

hello from the other side

Aici pare a fi bine. Simt caldura in suflet si viata imi surade din nou, de cativa ani. Adorm linistita si diminetile imi sunt pline de sperante, visuri marete. Pasii mei spre moartea-mi batrana sunt destul de mici, apasati, hotarati, aceeasi "eu".
Par a fi femeia ce demult visam sa fiu, cu sufletul impacat, insa cicatricile le port cu mine mereu. Ele m-au facut "mare", m-au facut persoana de azi; nu le uit niciodata acasa si putini sunt cei ce vad dincolo de acele "semne urate". M-am obisnuit cu ele, fac parte din mine si am ajuns sa le iubesc.
Iubesc si binele si raul, ca intotdeauna. Oamenii nu imi mai amintesc de "cicatricile" mele, insa doar unii privesc si simt caldura lor. Cate lacrimi le-au brazdat numai sufletul meu stie...

dor.

Mi-e dor de tine și doare prea tare acest dor infernal.
Mi-e dor de noi, noi doi atunci când eram singuri, goi...
Aștept clipa morții ca să ating Cerurile cu buzele,
Raiurile mele să se deschidă căci, aici,
Acum, e un iad învolburat
De răutate, critici și ură, pierzanie și nerespect...
Aștept clipa uitării desăvârșite în care nimic nu mai doare,
totul e viu, cu adevărat.
Aștept. Te aștept pe tine,
Cine mai ești?

Ador să am un dor nebun de moarte.

Negrul mă înconjoară oriunde aș merge,
Acum aud doar sunetul mării,
doar Zorile îmi păzesc spatele,
și-n față am uitarea demult dorită.

Cine mai sunt?

Ne-a cam trecut timpul caci ni s-au uscat amintirile.
Cat timp oare a trecut de cand nu am mai visat marea?
Mi-e dor de vama atat de tare incat simt ca imi iese din suflet jalea
Si incepe a alerga pierduta printre bucati de cioburi albastre, inghetate.
Unde mi-este vechea existenta?
Unde sunt eu?

Nu ma mai cunosc nici eu, nici tu, nimeni nu ma stie,
Insa toti ma privesc adanc... de parca mi-ar atinge ranile fetei.
Tu pe unde mai esti? Ti-e tot sufletul hoinar, inima grabita si mintea imatura?
Eu m-am pierdut printre grijile vietii si simt, din nou, ca mi-au zburat anii.

E tarziu pentru orice va urma, insa nu uita nicio clipa piesa noastra de demult!

cunoaște-i mâinile.

Povestea inimii tale o știi doar tu și ochii tăi.
Cine știe cu adevărat să-ți privească în suflet,
să te țină de mână și, deodată, să te cunoască?

Nimeni nu poate, nimeni nu vrea, dar nici tu
nu le permiți să-ți atingă palmele...

Trezește-te și îndrăgostește-te iar și iar... in fiecare zi altfel,
iar resturile îngropă-le în noi sentimente ce vor deveni,
cu timpul, vechi amintiri.

Fă cumva să adormi cu capul pe umărul lui plin de
cicatrici, de durere, de chinuri...
Răzbună-te printre cearșafuri pentru ce-a fost și
ce va urma!
răzbunarea-i dulce!

Strigă-i numele până când vei răguși,
Caută-l până când tălpile-ți vor sângera,
Iubește-i îngerii și demonii!

Realizează că-l iubești și că sentimentele de ieri
te-au făcut să-l adori, să-l accepți, să-i cunoști mâinile.

Dar el le cunoaște pe ale tale?

mereu un altfel de ”bună dimineața”

Mirosul de cafea îmi tresaltă simțurile și ma face să ma ridic pentru o nouă zi. Afară-i dorul meu cel mare, iar în cana de cafea ard dorințele mele. Dar tu, tu unde ești?
Apari din neant cu părul nearanjat și ochii mici, adormiți... ”bună dimineața” ta sună altfel în fiecare zi, mereu mai frumos, mai duios.
Mirosul de cafea, mirosul iubirii noastre născute într-o cană de cafea.

No, woman, no cry!

Nu plânge, draga mea, căci acesta nu este mirosul sfârșitului. Trebuie să fie doar o lacrimă de dor, una de regret și încă una de durere... Varsă-ți chinul pe perna preferată pe care o ții mereu strâns la piept, lasă-ți sufletul să urle, lasă noaptea să te adune. Ori te ridici și mergi înainte ori... mori! Ar fi pentru a doua oară, prima dată te-ai ridicat, dar acum... mai poți?!
Nu plânge, femeie dragă, nu e ăsta sfârșitul tău! Ridică-te căci ești mai puternică decât crezi tu, ești mult mai curajoasă, mai deșteaptă, mai frumoasă. Nu lăsa lacrimile să-ți brăzdeze obrajii decât pentru o singură noapte. Dimineața să-ți șteargă durerile și să-ți lumineze ochii roșii!
Nu plânge decât în noaptea aceasta! Atât să-ți sufere tinerețile, căci viața merge înainte, orice s-ar întâmpla, indiferent de ce va urma!

Aproape acolo.

M-am pierdut printre cuvintele tale negre de furie,

Acum adorm cu o bucată de suflet plangând...

Cealalată suspină... Suntem aproape acolo,

Însă ne lipsește curajul să fim ”noi” din nou.

Spune-o tare: ”Încotro ne îndreptăm așa?”

Și caută singur răspunsurile...oare te vei speria

sau te vei bucura? 

Aud doar sunetele muzicii mele și nu mi-e teamă

de răspunsurile mele. 

Nimic nu mai ascultă de inimile noastre, dimpotrivă,

totul pare împotriva lor.

Eu sunt încă la fel, sunt încă aici și aștept ca răspunsurile tale

să fie pe măsura alor mele. Tu ce gânduri mai ai?

Pieire

M-am trezit cu gândul la eroul meu.
Deși a pierit odată cu trecerea timpului, câteodată îmi apare în visele matinale, de parcă ar vrea să-mi alerge toată ziua prin minte. Anii au trecut precum secundele ceasului deșteptător: extrem de repede.
Parcă ieri alergam desculți spre mare, fără nicio grijă, fără nicio teamă.
Dansam printre picăturile de ploaie, fulgii de zăpadă sau printre frunzele îngălbenite. Așa ne-au trecut anii, așa ne-a fost vremea: o clipă bună, una rea...
”Dansul eroului” era favoritul nostru.
Astăzi nici versurile nu le mai cunosc, nici eroul nu mai îmi este erou... este doar un străin.
Azi comemorez cu întârziere clipa adevărului care te-a dus la pieire.

Ce ți-a mai rămas?

Unde-ți sunt ochii plini de lacrimi plăpânde de dimineți târzii?
Unde-ți sunt buzele uscate de dor, jale și teama demult uitată?
Golește-n ceruri durerile și lasă teama să dispară alegând simplitatea,
sinceritatea și iubirea...Ahh, iubirea-i dorul tău veșnic de care-ți amintești cu drag.

Ți-e dor de ea așa cum nu credeai vreodată! Ți-a lăsat amprente adânci,
credințe albe și nopți pline de fum... Vechile urme, astăzi bătrâne,
Nici nu ți se mai observă pe suflet. Timpul trece, timpul zboară!
Pietrele grele încărcate de albastrul marin înecat de sughițuri negre,
Îți par astăzi fulgi de nea. Nu mai simți nimic, nu le mai duci dorul...
Nu mai cunoști semnele, nici ochii, nici buzele sau gândurile fără glas.

Ți-ai pierdut momentul de fericire de pe Pământ.
Acum ce ți-a mai rămas?!

la mare

Ne-am pierdut printre razele Lunii, firele de nisip și mirosul sărat al mării. Ți-am sărutat de un infinit de ori buzele, obrajii și ochii...Am adormit cu mâna ta în palma mea căci așa te simt că ești al meu cu totul.
Dimineața ne-a surâs încet și doar zgomotul mării ne-a trezit din visul nostru. Zâmbetul tău la răsărit are alte înțelesuri, îmbrățisarea ta, sărutul tău, iubirea ta...toate mă fac să respir cât pot de adânc aerul sărat de vară toridă.
Marea ne-a călăuzit mereu iubirea și ne-a ascultat sufletele de fiecare dată. Iubirea noastră s-a născut și a crescut la mare...Cine știe unde o va duce destinul?!

Rămâi cu bine!

Te-am visat. De data aceasta, erai diferit. Fugeai de mine către neanturile vieții, nu mă mai doreai, nu mă mai cunoșteai. Încercam din răsputeri să te fac să-ți amintești de noi...Ciudat, însă, parcă, nici eu nu știam prea multe. Nu mai știam când a început și când s-a sfârșit povestea, nici cât de mult te-am iubit sau te-am urât. ”Ne-a trecut timpul...” îmi șoptea inima.
Mă speria liniștea dinăuntrul meu, căci eu eram obișnuită cu un vacarm continuu. Nu puteam să te strig, să te fac să te oprești din fugă.
M-am oprit deodată și-un zâmbet mi-a sărutat obrajii. Erau împăcarea, iertarea și uitarea...Era liniștea pe care o așteptam de ani și ani.
Mi-era dor să-mi simt sufletul curat, nepătat de durerile crude ale dezamăgirii.
”Nu te opri din drumul tău către castel!”, ți-am strigat hotărâtă. Am realizat deodată că binele tău va fi și binele meu. Nu-ți doresc decât să-ți urmezi visele, eu mi le voi împlini pe ale mele”.
Ți-ai întors privirea și mi-ai șoptit: ”Rămâi cu bine...”.

dezbrăcați de rău

Ești lângă mine și, totuși, mi-e dor de noi.
Obișnuiai să adormi cu brațul amorțit,
Să zbori printre cearșafurile fericite,
Să aprinzi stelele de pe cerul nostru...

Obișnuiam să râd oricând și oriunde,
Să ma bucur în orice moment...
Astăzi, simt că am îmbătrânit deși nu mi-au trecut anii..
Simt că mi-e zborul frânt de minutele prea prețioase...

Hai să oprim timpul doar pentru o viață,
Să ne trăim iubirea intens, fără prejudecăți.
Să fim dezbrăcați de tot ce este mai rău
Și să înotăm printre vorbe bune...

mulțumire

Distanța nu distruge suflete, ea doar scoate la iveală adevăruri neștiute.
Era toamnă când tu ai apărut în calea mea; contrar naturii, NOI ne-am născut din nimic, deși tot ce era verde se îngălbenea odată cu timpul...Noi parcă renășteam iar și iar.
Am pornit prin labirintul iubirii și ne-am pierdut de multe ori, însă mereu adormeam ținându-te de mână, știind că nu o să mă lași vreodată. Așa-i iubirea!
Am avut multe sfârșituri și începuturi împreună, și orice ar fi fost, noi rămâneam unul alături de celălalt.
Sunt multe culori ale sufletului meu pe care doar tu le știi, suntem noi doi ”împotriva lumii”!
Mereu voi avea siguranța că vei fi lângă mine, indiferent de ce va urma...
Mulțumit mi-e sufletul, iubită mi-e ființa, fericită mi-e inima.

Cele mai frumoase versuri!

Nu-mi inchide telefonul
Vreau sa'ti spun ceva
Un ultim lucru... important..
Mai asculta'ma o clipa
Inteleg, ca totul intre noi,
S'a terminat...
Dar, te rog, asculta bine
Sa ma crezi ca imi e greu
Cand gasesc un pic din tine
Inauntrul meu
Mi'e din ce in ce mai teama
Ca intr'o zi te voi uita
Si atunci NOI ce rost am mai avut
M'as intreaba...

Daca ai sti..
... ca maine o sa ne para rau de noi
Daca ai sti..
... ca vor trece zile goale printre noi
Noi doi..
Daca ai sti...

Poate n'ai lasat sa'ti treaca
Toate visele frumoase'n care
Ai crezut...
Poate timpul care sterge
Iti va da acel "NIMIC"
Pe care nu l'ai vrut
Nu ti'ar fi nici rau nici bine
Si desculta ai fugi
Spre acelasi loc, din tine
Spre a ma intalni...
Si mi'ai spune
" Uite! PLOUA! "
Mana mea ar cauta
Sa te apere de tine
In absenta mea...

Daca ai sti..

Au zburat anii

Au trecut anii ca niște păsări în zbor..Te-ai schimbat
și m-am schimbat prea mult...
Cine mai ești? Cine mai sunt?
Nimeni nu a înțeles vreodată iubirea și,
totuși, toți am iubit...
Îți aduci aminte cu drag de toate clipele frumoase,
Știind că cele amare parcă s-au șters instantaneu.
Rănile lăsate în urmă încă mai zvăcnesc,
mai curg șiroaie de amărăciune...

Mi-e dor de stele, de lună...de nori, de Vamă...
Unde e liniștea ce curgea în noi?
Mai știi cum tremurai când ne sărutam?
Acum simt doar nostalgia vremurilor apuse...

Zmeul... :-<

. . .

Eroului din vis i-am pierdut de mult urma...unde ai fugit, unde te-ai ascuns?
Îmi cânt nefericirea de ani și ani...acum simt, mai mult ca niciodată, zborul tău frânt.
Totuși, deziluziile adorm și parcă dispar într-un cântec liniștitor.
Încearcă să te oprești din fugă! Încotro te îndrepți?Cine te așteaptă la sfârșit?

Fin.

Ce e la sfârșit? Cine îmi poate spune?
Mi-e frică de trecutul negru ce îmi șuieră pe la urechi...
Mi-e frică de nepăsarea ta care nu mă mai lasă să respir...

Cine e la sfârșit? Cine îmi va fi alături în ultima clipă, în ultimul moment?
Ține minte: oriunde vei merge îți vei aminti de noi doi.
Oriunde vei alerga...oriunde vei ajunge...

Sinuciderea unui gând apare odată cu zorii zilei.
Ai dispărut. Am dispărut.

Ce e la sfârșit?
Vino și îți voi arăta!

Dăruiește-mi!

Dăruiește-mi puțin timp să-mi refac aripa ruptă de ceva vreme!
Adu-ți aminte și tu cât de greu se reface sufletul după o pierdere...
Fii înțelegător cu clipele și așteaptă nemurirea dincolo de orice.
Doar eu îți redau zilnic forța de a lupta, de a aștepta momentul...

Dăruiește-mi puțin timp să-mi vopsesc sufletul în roșu incandescent,
Să strălucească peste albul iernii așternut peste fericiri imaculate.
Va dăinui etern glasul meu printre sunetele vociferânde ale naturii...
Doar eu îți redau zilnic aroma dimineților, a zilelor și nopților de vară.

Dăruiește-mi puțin timp să-ți arăt adevărata putere a dragostei mele,
Care te va face să uiți, să pieri și să renaști la infinit de nenumărate ori.
Lasă-mă să-ți iubesc ochii, buzele, sufletul și trupul în fiece clipă!
Doar eu, iubite, îți voi reda zilnic zâmbetul sincer și dulce al primăverilor!

comemorare

Închide ușa trecutului și stinge lumina...E iarnă și în zori de zi
Frigul mă face să te simt pe pernă iar ...
Mi-e greu să alerg printre cifrele de neuitat, să aștern cuvinte amare,
Iar timpul, inevitabil, trece. Nu îl pot opri decât prin fericirile de-o clipă,
În care râd, alerg, zbor...

Nu îmi mai este dor. Azi doar aprind iar, după ani și ani, candela în amintirea ei.
-Ai murit ca o stea pe cer care se stingea rapid în negură.

azi mi-e sufletul fericit!

”Azi îmi simt sufletul fericit! Parcă a înflorit deodată, după o iarnă prea grea.
Tu i-ai zâmbit în colțul gurii și...și a fost de ajuns!
Zâmbet și suflet firav de copil, îți mulțumesc!”

Gândurile negre ne omoară încet-încet și, totuși, nu se opresc din a alerga dintr-un colț într-altul.
Alungă-mi privirea necurată și fă-mă să cred iar în noi doi.
Oare mai existăm sau doar suntem doar niște iluzii?
Dragostea e ca un fir de ață ce se subțiază la fiecare țipăt.
 Frica ne omoară...
Dă-mi vremurile calde înapoi! Dă-mi inima înapoi ca să pot crede din nou.
Am fost niște copii într-o lume prea îndepărtată de realitate.
M-am speriat de fiecare dată și nu am reușit niciodată să-mi opresc respirația...
Ciudat, căci tu erai aerul, apa, focul și vântul. Eu ce eram? Nu îmi amintesc...
Amintirea îmi este încețoșată ca și privirea...

M-am oprit. Am oprit totul.

Visele au dispărut printre rănile muribunde ale iubirii trecute. Lacrimile s-au transformat în bucăți ascuțite de gheață ce-mi brăzdează obrajii, lăsând urme adânci. Mai mult mă doare frica de ziua de mâine, de poimâine.


Nu a mai rămas nimic din căldura sufletelor din vară. Sentimentele sunt acum înghețate, lacrimile roșiatice, ochii pierduți și buzele arse de dor...

lacrimi inghetate de decembrie

Ochii mei nu mai spun nimic. Doar tu stiai cum sa le citesti durerea, frica...chiar si iubirea..
Iubirea?
A disparut demult. Am ingropat-o amandoi sub reprosuri, certuri, tipete, lacrimi...
Mi-e dor de o imbratisare. Imi ard bratele de dorul alor tale, mi s-au uscat buzele de atat chin,
lacrimile curg siroaie caci inima stie ca e sfarsitul.
Lumea mea ai fost tu. De acum inainte ce va fi?!
Umbra ta ma ghida prin labirintul vietii, vocea ta imi spunea ce e bine si ce e rau...
Nu mai adorm decat pe o perna rece de decembrie,
Cu fulgii ce par a ingheta mai mult sufletul meu.
Sa spele totul, sa uit totul...

insomnia

Aceste nopţi de insomnii, pline de neguri muribunde,
îmi par infinite-n timp, în spaţiu.
Tu eşti acolo, ai rămas acolo pentru eternitate?

Eşti o iubire regăsită-n miez de noapte,
eşti nebunia mea şi chinul meu de zi cu zi...
în tot ce fac, mereu e vorba despre tine...

Insomniile se-adună şi nu ştiu ce va veni,
dar voi aşterne mereu pe-o hartie galbenă
o dragoste copilăroasă, născută-n insomnii
eterne...
viaţa mi se scurge printre degete, ca şi nisipul verii fin,
iar timpul trece, trece...şi tu, iubito, nu mai vii.

Rămas-ai tu, oare, în visul meu sau ba?
Degeaba se chinuie gândul meu, căci
departe tu vei fi plecat.

Opriţi timpul pentru îndrăgostiţi!

Noaptea se aşterne pe pielea ta. Îşi lasă liniştea deplină pe buzele tale, pe pleoapele tale. Plăpând, clipeşti pentru ultima dată şi adormi. Gândul îţi zboară la clipele cu ea, la râsul ei copilăros, la ţipetele ei de frică atunci când o ridici prea sus în braţe...la toate momentele petrecute cu ea.

Parcă ţi-e alături dintotdeauna şi timpul a trecut pe lângă voi ca vântul: a şuierat cu amintiri.

Îţi strângi inconştient palma. Ţi-e dor de mâna ei în mâna ta chiar şi aduci când dormi. Obişnuiţi să dormiţi îmbrăţişaţi sau măcar ţinându-vă de mână.
Deschizi ochii, însă perna e goală. E doar poza voastră, un sărut şi o amintire vie. Însă, mirosul parfumului ei parcă a rămas impregnat...în sufletul tău.

Nu vrea să îţi mai iasă din inima şi nici tu nu o laşi. Formaţi deja un întreg unit de-o eternitate.

"Opriţi timpul pentru îndrăgostiţi", strigi către Ceruri cu un gând mai aprins ca niciodată: "Să stea timpul în loc pentru noi!"

Castele de nisip

Nu mai călca pe castelele mele de nisip!
Nu mai sufla nisipul durerii...Opreşte clipa!
Îngheaţă-ţi privirea şi stai!
Nu mai face niciun pas prin destinul meu, ia-ţi sentimentele şi
alege-ţi alt drum, alt nisip, alte castele.
Nu mai adorm demult cu tine-n gând căci durerea nu se vede,
ea se simte.
 Astăzi spun stop, nu pauză! 

"Am obosit. Opreşte timpul pentru noi şi hai să ne mai fumăm încă o dată iubirea!", a strigat plăpând inima prin bătăi nebune de nelinişte.

Rămas bun

Picură ploaia în sufletul meu încet-încetişor...
În pragul veşniciei absolute, îmi simt tâmplele albe,
de dorul chipului tău, ochilor tăi, buzelor tale roşii.
Iubite,
M-a îmbătrânit aşteptarea. 
Mi-a murit speranţa...
Rămas bun...

Roşu sângeriu de durere

Negrul amar al deşertăciunii îşi face loc printre venele roşiatice ale iubirii.
Vine o zi când totul se întunecă, când negura nopţii ne va speria pe toţi...
Ştiu că nu e munte pe care să nu-l pot urca, însă, parcă am fost înfrântă în luptă.
Destinul a fost prea puternic pe lângă furia nebuniei mele iubite.
Plânsetele-mi zguduie cimitirele tinereţii, însă Ei nu înţeleg roşul nebun.
Încet-încet, vor reuşi, oare, să întunece povestea noastră?
"Te rog nu mai plânge!", ai şoptit Tu, Înger al existenţei mele.
"Eşti tot ce iubesc!", ţi-am ţipat cu privirea spre Ceruri, sperând parcă
la o rază fierbinte de speranţă, aşteptând semnul eternităţii divine.

"Fă linişte!", ţi-am ordonat cu lacrimi de chin în ochi şi în suflet! "Să fie linişte!",
strigam disperată către văzduh..Nu mai suport căldura năucitoare a durerii ce-mi
invadează obrajii, ce-mi înnegreşte sentimentele, gândurile, buzele.

Tind să cred că, pe zi ce trece, doar în Ceruri mai pot fi a ta, într-un destin liniştit.
Pace cu Ei nu mai este demult, zilele senine au apus, însă, clipele dor întotdeauna.
Au transformat roşul dragostei în culori sângerânde ale sufletului meu, au înnegrit puritatea.

Mărturisire

Literatura mi-a fost mereu aproape de suflet. Din frageda copilărie am îndrăgit cărţile, poeziile, proza, teatru...am citit aproape orice "mi-a căzut în mână". Odată cu trecerea timpului şi a anilor, mă regăseam din ce în ce mai mult în versurile moderniştilor, contemporanilor chiar. De ce oare? Încă mă întreb, încă mă descopăr şi încă sper să nu renunţ niciodată la pasiunea mea.

Versurile şi marea mea dragă au fost mereu alături de mine, mi-au înţeles stările şi perioadele vieţii şi, parcă, mi-au uşurat experienţele.

Dumnezeu ne pune la grele încercări într-o singură viaţă. Nu ştim dacă vom reuşi să trecem peste ele "teferi", însă încercarea este crucială. Sunt zile când vrem să renunţăm la tot, să fugim la mare şi...să plângem, să ne descărcăm sufletul, să lăsăm marea să ni-l spele cu speranţa că un suflet gol e mult mai fericit.
Sunt zile când abia aşteptăm răsăritul Soarelui ca să ne începem rutina care ne "încântă" din ce în ce mai mult.

Azi, simt nevoia să mă detaşez de lume, de oameni. Natura să-mi fie prieten veşnic căci doar ea e capabilă să mă înţeleagă. Astăzi, parcă sunt împotriva tuturor...

Unde eşti, marea mea dragă? Te-am pierdut în miez de vară, tu doar iarna mi-eşti alături.

e, pur şi simplu, prea mult

Simţi şi tu mirosul inimii putrezite de atâta suferinţă?
Mă doare sufletul căci nu mai pot lupta cu distanţa.
Am obosit.
Mi-au obosit picioarele să tot alerge după fluturii din stomac,
de la începuturile noastre.
Mi-au obosit palmele să tot mângâie amintirea ta pavată pe-un colţ
din raiul nostru. 
Ridic ochii timid şi nu îţi mai zăresc nici măcar silueta.
E prea mult fum,
E prea mult timp,
E prea multă neîncredere.

Am adormit (part 2 )

Îmi miroase a eşec, dezamăgire şi sentimente putrede.
Am adormit pe-un colţ de Iad şi nu mă mai sperie nimic,
Însă, drumul e lung şi greu până în adâncuri.
Lasă-mi mâna să zbor printre rocile Pământului,
Să simt negrul lor în plămânii mei, să nu pot închide ochii
de căldura infernală.
Sap în adâncimile nemaivăzute şi descopăr liniştea.

Shh!!!
Singurătatea e iubirea pură, iar 
Liniştea de-aici e zgomotul vieţii de sus.

Nu pare nimic diferit, însă tu nu mai eşti aici,
să ma ţii de mână.
Mi-e dor de fotografiile noastre simple pe malul lacului,
De aerul umed ce ne umplea plămânii...
Mă ustură pielea, mă doare carnea, mi se strivesc palmele...
Nu e deloc uşor
Să adormi pentru eternitate. 

Am adormit

Cine poate să-mi spună cât mi-a îmbătrânit sufletul?
Cine poate să-mi desfacă inima în mii de frânturi
şi să le pună înapoi doar pe cele mai tinere, mai pure, mai curajoase?
Cine?

Vreau să te cunosc, Dumnezeul meu, să-mi faci ultimele zile mai uşoare, să mă faci iar tânăr,
să simt zborul lin al liniştii depline.
Bătrâneţea vine odată cu înţelepciunea, aşa că un ochi râde şi unul plânge.
Am ajuns Sus.
Unde e paradisul mult visat?
Unde e liniştea mult dorită pe Pământ?

Am adormit pentru eternitate.

Stinge-mi dorul, iubitul meu!

Ploaia nu şterge depărtarea, la fel cum ceaţa nu şterge timpul.
Mi-e dor de tine şi îţi caut privirea pe orice chip,
Sufletul îmi geme şi nimeni nu-l aude, nimeni nu-l simte...

Doar tu, iubitul meu, adormi cu mine-n gând în fiecare noapte,
Şi alini nespusul meu dor cu blânde şi dulci şoapte.
Mă linişteşti pentru-un moment şi eşti capabil să m-aştepţi un veac,
Nu-ţi pasă nici de timp, distanţă sau de moarte.

Stinge-mi dorul, iubitul meu, şi fă să treacă timpul,
Să fim iar noi doi pe-un cearşaf, întinşi pe nisipul umed,
Să nu ne pese de nimic şi să ne trezim bătrâni,
Luminaţi de aceeaşi Lună şi ascultând aceeaşi mare. 

Acum închid ochii şi sper ca liniştea să coboare în sufletu-mi.
Ah, Doamne, dă-mi răbdare şi o încredere de fier!

cu ani în urmă.

un alt pas

De-atunci au trecut veacuri, însă încă te mai simt, undeva, pierdut.

Timpul nu are timp, aşa că nu ştiu cât înseamnă o clipă, o secundă.

Ştiu doar că un moment fără tine durează o eternitate.

Prea târziu pentru inimi frânte şi buze crăpate de atâta dor,

Acum a ramas doar cenuşa.

Şi ea va pieri cândva, se va spulbera printre noi dorinţe.

Îţi cunoşteam sufletul ca propria palmă, cu fiecare durere,

Fericire şi suspin. Orb, te-ai lasat condus de Iuda,

Şi ai vândut tot pe nimic. Ai pierdut şi te-ai pierdut şi pe tine însuţi.

Ai ramas gol pe dinăuntru şi doar eu ştiu asta.

Disperat, vei incerca să aduni cioburi, să refaci ce ai spart,

însă, in zadar...

Adună chipuri din alte oglinzi şi formează-ţi sufletul în bunătate,

Apoi găseşte alte cioburi şi lipeşte-le pe geamul aburit al vieţii.

Poate doar aşa vei gasi o cale de ieşire, de evadare din Infern.

Vei găsi Lumina prin întuneric, ghidat de rugăciune, prin credinţă.

Căieşte-ţi gândul şi zboară din nou, cu alte aripi de ceară.

Oh, Icar, ai luat tot fără să dai nimic!

suntem şi noi ploi

Shh..
ascultă ploaia, iar şi iar şi iar... E mereu alta, nu-i aşa?
Iubesc oamenii care simt fiecare picătură, fiecare strop ce netezeşte pielea...
Iubesc oamenii care dansează, strigă, plâng odată cu ploaia...
Care respiră odată cu pământul aerul umed de vară...

Suntem apă şi pământ,
trup şi suflet, ochi şi buze...

Suntem şi noi ploi
când intrăm în mare goi.
Fără griji, fără voi:
...doar noi...

...you know you have found love.

Soarele îţi mângâie chipul printre perdelele grele ce acoperă fereastra. Deschizi ochii încet şi îl vezi în dreapta ta: te priveşte. Tăceţi amandoi pentru câteva minute...doar liniştea vorbeşte şi voi vă înţelegeţi prin priviri.
Când ajungi să nu vorbeşti cu cel de lângă tine şi să te înţelegi cu el, cuvintele fiind de prisos, ştii că este iubire adevărată.

...te-ai trezit din vis şi, de fapt, eşti singură. Pereţii goi te înconjoară parcă urlând de dor, ca şi sufletul tău.
Te ridici, deschizi fereastra sperând că aerul cald şterge dorul, însă sufletul-ţi plânge.
 
O nouă zi a început, încă o zi fără tine, însă, au rămas mai puţine până la sfârşitul verii.

se vor usca de "dor, de chin, de jale..."

Ploaia ne spală sufletele de viitoarele doruri,
Însă lacrimile curg şiroaie; nu putem evada nici unde, nici când...
Oare vom mai ieşi sub razele blânde ale Soarelui?
Când vom avea sufletul curat, proaspăt ca aerul primăvăratic din dimineţile senine?

Norii se răzbună, tunetele curg, iar sufletele noastre dansează prin mare, prin valuri.
Plâng şi ele ştiind că se vor usca de "dor, de chin, de jale..."

Ura ţi se scurge printre degete. Palmele îţi sunt plime de lacrimile de sângele fierbinte, de-un roşu-negru.
Ai turbat. Răutatea ţi-a ieşit din trup, era mult prea mare... Verşi numai pumni, palme, picioare în jurul tău.
Copiii plâng, mama urlă de frica celor mici şi tu dai în ea fără rost. Nu îţi pasă de nimeni, nici de tine.

Te urăşte familia ta şi tu nu realizezi asta. Laşi urme adânci în sufletele celor mici, omori sufletul matern al femeii de lângă tine.

Anii au trecut. Cândva, mezinul era speriat de tine, însă, azi, ridică şi el vocea şi varsă numai pumni, palme şi picioare.Povestea se repetă şi se va repeta la infinit.
Copiii văd, copiii nu uită şi, mai rău, copiii fac ceea ce fac părinţii. Aşa că fii tu părintele pe care poate că nu
l-ai avut, părintele pe care ţi l-ai fi dorit!!!!

old

Suspine de ingeri, plansete de copil, lacrimi de dor etern.

Te ridici si vrei sa zbori, insa aripile iti sunt grele, de plumb.Vrei sa iti ineci tamplele in fericire, bucuria sa ti se prelinga pe sani.
Abandonezi aripile si incepi sa alergi in neant.
Il cauti.
Vrei sa il imbratisezi, asta ti-e ultima dorinta.
Apoi poti muri in acelasi dor de viata.
Pretul mortii nu te face sa iti pierzi visul.
Fericirea ti se citeste in ochi caci l-ai zarit in departare.
Daruieste-i tot ce ai mai bun si vei cauta apoi adierea intunericului.

E seară. Închide ochii şi imaginează-te peste 1 an, 2. Vei fi la fel ca azi sau viaţa uşoară ori grea te va schimba atât de mult încât nu te vei mai recunoaşte în oglindă? Orice va fi, vei fi altul.
Gata, am stabilit. Eşti un alt om. Cu alte idei, alte principii, cu o maturitate în gândire, mai bătrân în suflet...

Dar ştii care va fi problema cea mare? Vei iubi acelaşi om pe care îl iubeşti şi azi? Gandeşte-te bine căci acest om de azi va fi şi el schimbat la fel ca tine, poate chiar mai mult.
Acesta este echilibrul iubirii: amândoi se schimbă cu trecerea anilor însă iubirea adevărată rămâne nepătată de timp. Nu toţi reuşesc să păstreze neschimbată iubirea, cinste celor care luptă pentru ea şi ajung, într-un final, să triumfe!

Iubirea noastră cum va fi?

Matinal

Mi s-au umplut plămânii cu aer marin, primăvăratic. Privesc orizontul şi nu realizez unde se termină marea, unde încep Cerurile, unde e Dumnezeu. Aici sau acolo? Sorb din cafeaua matinală şi încerc să mă rup de vise şi să intru în realitatea de zi cu zi. Doar în acest Purgatoriu al Dimineţii sunt eu însămi, fără mască, fără prea multe vise, fără prea multe realităţi. Minunăţia zorilor nu durează decât câteva minute, cât durează aroma cafelei.

Nu mă tem să înfrunt răutăţile lumeşti atât timp cât ştiu că în fiecare seara voi fi în siguranţă, în braţele tale, pe perna ta albastră. În fiecare noapte tu eşti marea mea, eşti valul ce se sparge-n ţărm, eşti nisipul rece din miez de negură, eşti aerul meu marin.

În fiecare dimineaţă, eşti singurul care mă însoţeşte către noul drum ce se arată în văzduhuri, singurul care mă ştie fără mască, fără vise, fără realităţi, care mă ştie dezbrăcată de orice durere sau fericire, râsete sau lacrimi, care îmi cunoaşte sufletul mai bine decât îl ştiu eu.

Nu pleca, iubite, stai cu mine în aceste câteva minute matinale cât sorb ziua în suflet, căci singură nu ştiu drumul cel bun. M-am obişnuit cu mâna ta în mâna mea, în părul meu, pe buzele mele...

Stop. (2.22 AM)

Sufletul se pierde pe trotuarele muribunde. Caută liniştea de altădată,
însă aude doar zgomote, ţipete, plânsete.
Îi e dor să privească cerul alături de tine şi să ştie că va fi bine,
Îi e dor de tine acum, mai mult ca niciodată.
Ştie că îl aşteaptă un drum greu şi îi e teamă că te va pierde...
Dacă se va întâmpla asta, se va pierde şi el, pentru totdeauna.
E conştient că vei pleca, a fost de la bun început sigur că,
o dată cu venirea verii, te va pierde de lângă el , doar că nu recunoştea.

Plânge cu lacrimi de sânge după clipele de iubire petrecute cu tine.
Îi vine să se arunce în mare, să se facă una cu valul şi să dispară
în eternitate. Nu mai poate lupta cu destinul, a ajuns la capătul puterilor
şi abia mai respiră. Se îneacă în lacrimi de jale, de dor...
Îi e greu cu tine, însă îi va fi şi mai greu fără tine.

promisiune

Deschide-ţi ochii larg şi priveşte-mă: da, sunt aici, lângă tine şi aici mă vei găsi mereu.
Să nu-ţi fie teamă niciodată de nimic atât timp cât vom fi împreună...
Poate că viaţa ne va purta pe cărări nebănuite, ne va pune la grele încercări,
Însă capul meu va fi mereu lângă perna ta,
Ochii mei mereu îi vor privi pe ai tăi,
Inima mea va fi întregită doar lângă bătăile inimii tale.

Ia-mă de mână şi hai să pornim la drum aşa cum suntem noi:
tineri, sinceri, iubitori şi simpli.
Hai să nu ne complicăm iubirea căci o vom risipi în timp.

Prinde apusul

Lumina roşiatică te face să visezi spre albastrul dimineţii.
Tresari atunci când realizezi că încă o zi s-a încheiat,
Şi zâmbeşti melancolic.

Prinde apusul, iubite, ascunde-l în sân
Şi transformă-l în infinite răsărituri!

Caut liniştea

Caut liniştea de ani de zile de suferinţe amare.
Unde eşti tu, astru ce-mi luminezi nopţile,
Ce faci tăcerea să vorbească şi inima să încremenească?
Astăzi am fost aproape de infinit, parcă l-am atins cu buzele
şi am simţit tresăririle universului nostru paralel.
Însă, m-am pierdut în spaţii goale, în cioburi de teamă
Şi am întors obrazul ud de atâtea dezamăgiri.

Oare, te mai recunosc dacă îţi mai zăresc chipul, linişte astrală?
Sau deja mi-e sufletul prea îmbătrânit de vidul negru ce mă înconjoară?
Nu mai vreau zgomote de dor monocromatic, ci vreau necuvinte,
vreau sunete sparte şi line, ecouri din tine şi armonii sfinte.

negru

Cateodata simti cum ti se sfasie carnea de pe oase.
Simti cum iti cari crucea la nesfarsit si cum nu mai poti,
dar trebuie sa te ridici si sa continui sa mergi.
Nu e greu, muritorule!
Invata cum sa respiri prin ceturile dense de dureri amare,
sa zbori printre norii de cenusa,
sa traiesti si cu binele si cu raul...

cateodata simti negrul cum iti apasa pe pleoape.
iti inchizi ochii, insa iti deschizi sufletul catre Ceruri:
te rogi sa-ti gasesti calea spre infinit. 

Lacrimi din mare

Lacrimi din mare s-au ridicat golase catre Ceruri si au implorat norii sa plece!
Sa dispara orice chip de rautate de pe Pamant, orice dezamagire...
iar ele sa fie doar niste simple lacrimi de fericire, de iubire,
caci marea inseamna amor infinit...

Cerurile se dezlantuie, se razbuna printr-un ultim imn al ploilor de foc...
Tipa, urla, plang si trosnesc,
Lovesc cu putere si fara mila aripile pescarusilor.
Insa aceste pasari ale libertatii nu isi parasesc marea,
ci, dimpotriva, isi continua zborul lin...

Pescarii s-au ascuns muti de frica in casele lor de pe mal
si au ramas doar pasarile, cordoanele de nisip, zgomotul Cerurilor
si plansetul marii.

Da-mi lacrimile tale, marea mea draga!

Sacadat

Shh...ia-ma in brate si taci! nu intreba de ce, cand, cum...nu intreba nimic.
citeste-mi inima din priviri. E simplu, iubite, suntem doar noi doi acum.
atat.
imi surprinzi ochii de fiecare data cu capruiul alor tai.
pare mereu altul, pare mereu diferit.

Shh...
stiu ca doar tu poti intelege modul meu de a iubi.
pana la capat. dincolo de toate.
dincolo de orice si oricine.
Langa mine este sufletul tau. Nu ma mai tem sa zbor,
sa cuceresc Cerurile cu aripile mele din vise desarte sau nu,
insa visele mele dintotdeauna.
si tu stii toate astea si nu te saturi niciodata sa le auzi..
la infinit.

Azi, mai mult ca niciodata, simt cum imi tropaie iubirea prin vene,
simt cum se zbate tainic in mine si nimeni nu stie absolut nimic.
Doar tu, iubite!

Doar tu nu imi consideri starile ciudate, doar tu imi iubesti orice stare de spirit...
Doar tu, iubite!
Doar tu simti tot ce simt si eu!

Azi, marea plânge.

Azi, marea plânge, se zbate între două anotimpuri, între zâmbet şi lacrimă.
O doare dorul meu.

mi-a cuprins sufletul cu palmele valurilor ei şi încearcă să spele lipsa ta.
Nu ştiu dacă va reuşi, însă doar ea rămâne prietenul meu cel bun,
atunci când tu eşti departe.
Azi, doar marea plânge pentru mine!

Hai, iubitule, hai la mare ca să-i alini durerile,
să-mi alini dorul!

"Lume multa, oameni putini..."

"Lume multa, oameni putini..."

Singuratatea ma ucide pe zi ce trece, cu fiecare ceas, cu fiecare minut,
imi distruge retina timpului care se scurge latent pe obrajii inrositi de teama.
Ma duc, apoi, dincolo de padurile dese ce ascund dazamagiri, dureri, temeri, rautatile lumesti
si descopar puritatea naturii vesnic verde, prospetimea, gingasia si transparenta dorintelor. 

Vreau sa gasesc echilibrul Cerurilor, sa ma inalt in albastrul marin al diminetilor tarzii de vara,
insa timpul sa nu mai aiba valoare. sa dispara!!! si odata cu el sa dispara si singuratatea!

Cele mai dureroase clipe sunt cele in care esti inconjurat de multa lume si,
paradoxal,
de foarte putini oameni.
Cum ajungem sa ii recunoastem? Greu, cateodata fiind chiar prea tarziu...

Pe masura scurgerii timpului, mi-e din ce in ce mai greu sa ma incred in oameni.
Mi-e sufletul batran din cauza experientelor nefaste cu sufletele moarte ale oamenilor vii.
 Astfel, imi amintesc in fiecare zi ca:
" Ne nastem singuri si murim singuri..."

...

Alergi spre nicaieri. Ti-e dor de taramul fericirii, insa nu mai stii drumul spre el.
Te doare atat de tare incat lacrimile par a fi gloante...durerea e prea mare,
si tu tot nu gasesti soseaua spre infinit.

Ploua, insa tie nu iti pasa. Lacrimile ti se inoada in barba, ochii iti sunt rosii ca focul
si nimic nu pare a-l stinge.
Ai uitat promisiunile, ai sters iubirile, ai ars sarutarile...

Nu imi mai gasesti ochii. Ei sunt bine ascunsi in ceata densa din taramul fericirii noastre.
Ochii-mi rad malefic ca si cum oglinda s-a spart singura,
ca si cum dragostea ta s-a spulberat odata cu visul din zori,
ca si cum lacrimile nu ti-au brazdat obrajii,
ca si cum nimic nu mai conteaza.

...

Lacrimi

Si da, si "diamentele se sparg" atunci cand lacrima este din ce in ce mai grea,
cand isi face loc pe obrazul tau stang...cand iti atinge coltul gurii atat de insetata de parca
ar atinge Zeul Suprem cu palmele... Simti ca nu mai poti, insa iau nastere din ce in ce mai multe lacrimi.
E greu sa te ridici. De fapt, nu mai poti, nu mai stii, nu mai vrei...

"Inainte fugeai cu mine printre norii, printre lacrimi de fericire,
imi alungai raul si tristetea de pe buze cu o simpla privire.
Inainte credeai in mine, in noi...
Timpul a trecut si tu ai trecut odata cu el...

Inainte...dar acum?
Acum doar sunetele muzicii mai sunt langa mine,
doar ochii negurii din miezul noptii ma mai privesc,
doar bratele plapande ale timpului singuratic ma mai mangaie,

Povestea mea nu mai e povestea ta...
Povestea mea s-a terminat asa: 

alergam desculta pe nisipul umed de atatea lacrimi de dor, de chin
dupa pescarusii din trecuta vara, trecuta iubire... "
 

Iubirea te face sa fii mai bland si iertator, sa realizezi ca nimeni nu e perfect si ca noi, de fapt, ne iubim si cu bune si cu rele...fara aceste mici copilarii si stangacii nu ne-am mai da seama cat inseamna persoana de langa noi si n-am mai aprecia simplitatea si puritatea dragostei.

eu te iubesc asa cum esti tu si cum doar eu stiu ca esti.

Iubeste!

Petale de dor au cazut din sufletul tau si s-au asternut printre cearsafuri.
Lipsa dragostei tale le-au inrosit, apoi au plans si au racnit cu putere...
Insa nimeni nu le-a auzit strigatul.
In miez de noapte, petalele prind viata si te imbratiseaza, te fac sa zambesti
si fara ea langa tine. Pe perna ei stau acum asezate miresmele trandafirii,
iar la pieptul tau parca s-a cuibarit ea; uite, si-a lipit obrazul de pielea ta...
Dimineata iti surprinzi zambetul pe chip si stii motivul fericirii tale: iubesti!
Da, azi o iubesti mai mult ca niciodata, azi o vei strange iar la pieptul tau.


Iubeste, om simplu, "iubeste si vei fi iubit",
iubeste si vei simti fericire.
iubeste si vei dezlega mistere...
E simplu caci dragostea nu e complicata,
oamenii sunt.

cuvinte copilaresti

Ai grija de floarea dragostei...hraneste-o cu sperante, dar nu desarte,
da-i vise destule, dar nu inutile si aminteste-i in fiecare zi ca este indispensabila vietii...
Ai grija, caci petalele pot cadea in orice clipa si se vor lovi de pamantul rece al intunericului.
Si nu le vei mai putea lipi niciodata in acelasi loc, indiferent de ce va urma.
Ai incredere in floarea ta, pazeste-o cu sufletul si vorbeste cu ea tot timpul...
Atunci va straluci pe langa alte flori, captand doar bucurie si fericire.

Sa adormi in fiecare noapte cu gandul la ea...
Sa te trezesti cu gandul la ea...
Si, chiar de nu o vezi o zi, o luna sau un an,
Sa nu o uiti niciodata...
Chiar daca se ofileste si moare...

Ploi

Ma stinge ploaia. Deja norii grei imi acopera bucuriile, zambetele.
Ma ating cu atata putere picaturile incat imi sfarma carnea,
imi plange corpul dupa cerul senin al noptilor de primavara tarzie...

Ma stinge ploaia. Incet, ma topesc si mi se prelinge dorul de pe gene,
ajunge pe sanii-mi goi de atata amar si jale...
plange sufletul in mine si-si cauta neincetat si fara speranta zborul.

M-a stins ploaia. Doar urmele trupului meu cazut se mai vad pe pamantul batatorit.
cativa pasi si totul se termina brusc. Nu m-am mai agatat de niciun fir de nisip,
de niciun fir de roua din zori. E totul negru si e frig,
iar eu...eu nu mai exist.

prea multa liniste

E dimineata!
Deschide-ti sufletul inainte de toate si asculta linistea zorilor.
Cu parfumul puternic al cafelei incepi o noua zi, iar cu buzele amandoua
atingi fereastra viitorului incert. Ti-e inca teama sa o deschizi si sa privesti
larg linia orizontului ce se ascunde-n mare.
Culori rozalii se ascund dupa blocuri, nefericite de atata singuratate amara,
iar privirea ti se joaca cu albastrul-verzui al marii tale.
Parca e prea multa liniste, acum, dupa furtuna. Te obisnuisei cu zgomotul
infricosator al iernii dinauntrul tau...si al meu...

Parca nu iti mai recunosti nici sufletul si nici marea...

Oamenii alearga disperati pe maluri dupa iubirile pierdute.
Acum e prea tarziu?Sau prea devreme?

strigatul ochilor sinceri

Focul dorintelor iti mistuie sufletul.
Simti cum ti se topesc peretii de ceata ce iti ingradesc sentimentele aprinse pentru ea,
cum iti tropaie prin vene antidotul dorului nestins de multa vreme.
Vrei un sarut, sau doua...nu stii cate.
Vrei o imbratisare, o privire, un colt de zambet.
Macar atat.

Simti cum te doboara iubirea parca prea mare: iti iese din suflet
si se aseaza printre norii argintii ce ascund multe povesti.
Ii incredintezi Zeului Suprem sentimentul tau sfant si
Il lasi sa iti pazeasca jumatatea existentei tale.
Doar in El mai ai incredere. Restul e...tacere.

Cazi in pacat si iti strecori saruturile, imbratisarile, privirile catre ea.
Esti sus acum. Prea sus e iubirea voastra ca s-o atinga raul.
E protejata, curata... e sincera....
Teama a disparut odata cu intunericul zilelor amare,
iar voi aprindeti si stingeti zilele, noptile, zorile...

"Da-mi buzele si pieptul tau ca imi pot sprijini durerile", strigau ochii ei.

Viata ne obisnuieste cu moartea prin somn.
Viata ne avertizeaza ca exista o alta viata prin vis.

Eliphas Levi

atemporal

Ucide-mi gandul cel rau! Fa sa dispara teama de pe genele-mi negre de atata dor.
Strange-ma in brate si fa-ma sa pierd timpul, sa treaca pe langa noi...
Sufletele noastre pana acum grabite, sa stea, sa astepte chemarea.
Sa ne scufundam, iubite, in bezna, sa ne ascundem in fiecare moment al vietii,
Sa fim doar noi 2.fara timp, fara clipe, fara vreme...

fara rost.

M-au lovit atat de tare de literele cuvintelor tale incat m-am prabusit. Palmele mi s-au julit de rautatea sentimentelor tale, inima mi s-a frant si sufletul a murit. Eu inca mai respir, insa sunt doar un trup ce se plimba pe strazile "murdare de povestile cu creta"... Ma regasesc printre ele si mi-e teama de ce va urma. Mi-e teama ca intr-un final imi va muri si trupul...

Nu imi place sa alerg prin vant si ploaie caci nu imi simt lacrimile cum inunda obrajii. Vreau sa fie senin pentru ca doar asa voi realiza adevarata si cruda durere, cadere. 

Cadenta cuvintelor tale ma sperie mai mult ca niciodata. Am fost candva o visatoare, acum insa sunt doar o floare-n vant. Am fost si zmeul tau, am fost si sufletul tau, am fost orice pe acest Pamant. Oare in Ceruri ce voi fi? 

Nu mai vreau nopti ori zile..vreau zorile din zi cand totul pare nou nascut, pur, fara pata..

Lacrimi inghetate

E ultima data cand lacrimile imi ingheata pe obraji.
E ultima zapada ce imi prinde sufletul departe de casa,
plangand, ascunzandu-se de restul lumii.

Il auzi si tu? E aproape, sfarsitul e aici. Cu ochii plansi,
cu inima franta, imi las durerea sa-mi omoare sufletul. si trupul...
Nu mai am timp sa mai fug, nici sa mai sper...
M-ai doborat si acum esti plecat prin Ceruri, iti cauti acolo fericirea.
Imi tarasc picioarele prin fum si foc doar ca sa-mi eliberez credinta.
Vreau sa mor si sa renasc in alta parte, acolo unde nu exista "durere sau suspin".
Fericirea mi-a intors spatele prea repede.
Iubirea s-a sters?
Inneaca-mi suferinta in speranta din ziua de maine, lasa-mi adevarul si pleaca!
Nu mai vreau nici sarutul de noapte buna, nici pe cel din zori!
Imi plang ochii, iar sufletul mi-e distrus.

Ce crezi?

Ce crezi? M-am prabusit, din nou. Poate ca eram prea sus,
poate ca nu era asta cerul meu, poate ca nu pe aici trebuia sa zbor.

Ce crezi? S-a spulberat tot si simt cum, de data aceasta, nu ma mai pot ridica,
nu ma mai poate ridica nimeni. Vreau sa imi auzi tipetele sufletului ars de tine,
Vreau sa mergi ingenunchiat catre infinit si sa simti si tu durerea.

Ce crezi? Timpul s-a oprit si el. Nu mai ticaie, nu mai rade, nu mai plange...
Si-a pierdut ritmul, s-a dus odata cu vantul, cu viscolul de afara.
S-a speriat de atatea lacrimi ce il inconjoara. A dezertat.

Ce crezi? Am plecat si eu odata cu timpul, odata cu vantul.
M-a doborat si acum soarta, am mers prea mult contratimp...
Ma voi intoarce mereu la tine, Luna mea amara, caci doar tu imi intelegi cuvantul,
tu...si marea.

...
oamenii sunt doar niste trupuri ce alearga pe trotuarele murdare de constiinta lor.
oamenii nu merita nimic. nici macar indiferenta. nici macar cuvintele astea. nimic.
si, ce crezi? si tu esti om.