Omenie, iubire si regret

Cimitirul parea ca rade, azi, cand Soarele ii mangaia cararile inlacrimate...
Doar un batran singuratic isi plangea dragostea, demult moarta,
Demult plecata dintre cei vii. Sigur s-a ascuns in Ceruri ca sa o caute
barbatul vietii ei.
Doar eu stiu ca nu mai e mult timp pana cand isi vor uni iar
sensurile. Vietii?sau ale mortii?

Nu conteaza. Vie sau moarta, dragostea invinge timpul.
Tind sa cred in nemurirea ei, in puterea de a omori sfarsitul...

Mi-am surprins apoi ochii plini de lacrimi, de emotii.
Si, totusi, mi-am incarcat sufletul cu o dorinta aprinsa de a trai,
De a-mi cauta si eu iubirea.
Aceste momente cruciale ne determina sa apreciem mai mult VIATA.

Da,
Cimitirul parea ca rade, chiar daca oamenii plangeau...
Era vesel ca inca mai exista omenie, iubire si regret.

It's called life :)

Iluzii

Poti sa ma dezbraci de rautate si suspin ca sa ma ridici cu sperante desarte.
Poti sa imi iubesti si visul si cosmarul, si zilele si noptile.
Poti sa adormi pe umarul meu asa cum faceai odinioara.

Insa eu nu mai pot. Eu am sa ma inec in trecut cu amintiri tatuate pe retina timpului,
Am sa privesc inca o data dincolo de ochii tai de-un albastru pur,
Degetele-mi o sa se joace inca o data prin parul tau castaniu,
Inima insa nu imi va mai tresari niciodata. Acum e de piatra.

Alearga ea prin cimitire, danseaza cu durerea si se intoarce la mine.
Cu buzele imi creionez iubirea, insa inima rosteste rugaciunile lui Mefisto.
Mi-e frica, ma ascund dupa crucile grele distruse parca de razboiul vietii.

Iluzii...

Tu poti sa zbori din nou.
Eu nu mai pot.
Inima mi-e arsa pe rug, de tine.

A real life dilemma

"Memories cause love.
Love kills" (Dr. House)


Is it true?

Sfarsit

Ma ustura inima din cauza cuvintelor tale nerostite.
Ea plange, urla, tipa, asa cum nu am mai vazut-o vreodata,
Vrea sa iti auda suspinele aprinse de durerea pierderii.
Doar asa s-ar simti razbunata, usurata,
Doar asa i-ai opri inaltarea spre Ceruri.

Ti-ai otravit fiinta cu alte alinari, cu alte iluzii.
Asculta-ti sufletul macar acum, la sfarsitul vietii noastre,
Si resusciteaza-mi inima! Elibereaz-o de furia amintirii nescrise,
Las-o sa se zbata din nou catre alte iubiri dulci-amarui.
Cu ultima clipa din viata, taie franghia ce-mi leaga zmeul de tine...
Lasa-l sa zboare, sa se inalte, sa respire iar!

De azi nu mai pun pe foaie lacrimi caci mi-au secat obrajii
De cand ai luat zilele insorite cu tine...departe.
Acum din nori curge sange si prin vene-mi alearga sperantele.
Nu ma mai atinge suferinta rosie. Acum calc pe ea fara resentimente,
Fara teama, ca un erou al vietii muribunde, dincolo de univers.

Azi, ti-aduc jertfe de-un simplu dor. Atat. Inca imi lipsesti,
Bunul meu prieten, insa moartea ta mi-a redat libertatea.
Mi-e imposibil sa ma bucur, si, totusi, imi rade sufletul:
se simte eliberat de tot ce a fost mai rau, mai diabolic.
Acum, nu ma mai ustura inima, ci ma apasa un simplu dor...
cumplit.