la mare

Ne-am pierdut printre razele Lunii, firele de nisip și mirosul sărat al mării. Ți-am sărutat de un infinit de ori buzele, obrajii și ochii...Am adormit cu mâna ta în palma mea căci așa te simt că ești al meu cu totul.
Dimineața ne-a surâs încet și doar zgomotul mării ne-a trezit din visul nostru. Zâmbetul tău la răsărit are alte înțelesuri, îmbrățisarea ta, sărutul tău, iubirea ta...toate mă fac să respir cât pot de adânc aerul sărat de vară toridă.
Marea ne-a călăuzit mereu iubirea și ne-a ascultat sufletele de fiecare dată. Iubirea noastră s-a născut și a crescut la mare...Cine știe unde o va duce destinul?!

Rămâi cu bine!

Te-am visat. De data aceasta, erai diferit. Fugeai de mine către neanturile vieții, nu mă mai doreai, nu mă mai cunoșteai. Încercam din răsputeri să te fac să-ți amintești de noi...Ciudat, însă, parcă, nici eu nu știam prea multe. Nu mai știam când a început și când s-a sfârșit povestea, nici cât de mult te-am iubit sau te-am urât. ”Ne-a trecut timpul...” îmi șoptea inima.
Mă speria liniștea dinăuntrul meu, căci eu eram obișnuită cu un vacarm continuu. Nu puteam să te strig, să te fac să te oprești din fugă.
M-am oprit deodată și-un zâmbet mi-a sărutat obrajii. Erau împăcarea, iertarea și uitarea...Era liniștea pe care o așteptam de ani și ani.
Mi-era dor să-mi simt sufletul curat, nepătat de durerile crude ale dezamăgirii.
”Nu te opri din drumul tău către castel!”, ți-am strigat hotărâtă. Am realizat deodată că binele tău va fi și binele meu. Nu-ți doresc decât să-ți urmezi visele, eu mi le voi împlini pe ale mele”.
Ți-ai întors privirea și mi-ai șoptit: ”Rămâi cu bine...”.