Erau multe petale rosii, trandafirii...si multe lacrimi de bucurie, de teama... Auzeam in surdina glasul cantaretei, iar muzica era completarea perfecta a tot ceea ce vedeam eu in tabloul nostru de inceput.
Cearsafurile au inceput sa se miste melodios, sa ne imbrace trupurile pline doar de sentimente puerile. Am alunecat incet spre taramuri nemaibanuite de mine, descopeream totul pentru prima data.
Emotiile isi spuneau cuvantul, insa buzele noastre erau pecetluite parca pentru totdeauna.
Noaptea intreaga mi s-a parut eterna, timpul oprit pentru noi doi, iar oamenii din jur disparusera.
Ani grei au trecut de atunci si aceleasi 23 de dorinte amare, perfide, pline de extaz si agonie imi fascineaza mintea;
23 de ambitii implinite isi fac loc printre zilele noastre.
Cearsafurile nu ne mai recunosc trupurile deja inlocuite cu alte suflete morbide, pline de aceleasi doruri aprinse.
Anii au trecut, timpurile au pierit, insa marea...ghici, ce?! Marea este mereu aproape si ea va ramane aceeasi pentru noi, pentru eternitate, caci doar ea ne stie escapadele dulci ale iubirii demult apuse de ani, de viata, de destin si de chin.
Marea stie de cifrele noastre albastre scrise pe faleze, sterse acum de amintiri.
Tu te mai gandesti la ea cateodata? O mai privesti ca inainte, ca pe o fetita inocenta, zbuciumata de oamenii rai de pe maluri?
Iti mai aduci aminte de ea, asa cum era pe vremea noastra, a ta in viata ei?
