se vor usca de "dor, de chin, de jale..."

Ploaia ne spală sufletele de viitoarele doruri,
Însă lacrimile curg şiroaie; nu putem evada nici unde, nici când...
Oare vom mai ieşi sub razele blânde ale Soarelui?
Când vom avea sufletul curat, proaspăt ca aerul primăvăratic din dimineţile senine?

Norii se răzbună, tunetele curg, iar sufletele noastre dansează prin mare, prin valuri.
Plâng şi ele ştiind că se vor usca de "dor, de chin, de jale..."

Ura ţi se scurge printre degete. Palmele îţi sunt plime de lacrimile de sângele fierbinte, de-un roşu-negru.
Ai turbat. Răutatea ţi-a ieşit din trup, era mult prea mare... Verşi numai pumni, palme, picioare în jurul tău.
Copiii plâng, mama urlă de frica celor mici şi tu dai în ea fără rost. Nu îţi pasă de nimeni, nici de tine.

Te urăşte familia ta şi tu nu realizezi asta. Laşi urme adânci în sufletele celor mici, omori sufletul matern al femeii de lângă tine.

Anii au trecut. Cândva, mezinul era speriat de tine, însă, azi, ridică şi el vocea şi varsă numai pumni, palme şi picioare.Povestea se repetă şi se va repeta la infinit.
Copiii văd, copiii nu uită şi, mai rău, copiii fac ceea ce fac părinţii. Aşa că fii tu părintele pe care poate că nu
l-ai avut, părintele pe care ţi l-ai fi dorit!!!!

old

Suspine de ingeri, plansete de copil, lacrimi de dor etern.

Te ridici si vrei sa zbori, insa aripile iti sunt grele, de plumb.Vrei sa iti ineci tamplele in fericire, bucuria sa ti se prelinga pe sani.
Abandonezi aripile si incepi sa alergi in neant.
Il cauti.
Vrei sa il imbratisezi, asta ti-e ultima dorinta.
Apoi poti muri in acelasi dor de viata.
Pretul mortii nu te face sa iti pierzi visul.
Fericirea ti se citeste in ochi caci l-ai zarit in departare.
Daruieste-i tot ce ai mai bun si vei cauta apoi adierea intunericului.

E seară. Închide ochii şi imaginează-te peste 1 an, 2. Vei fi la fel ca azi sau viaţa uşoară ori grea te va schimba atât de mult încât nu te vei mai recunoaşte în oglindă? Orice va fi, vei fi altul.
Gata, am stabilit. Eşti un alt om. Cu alte idei, alte principii, cu o maturitate în gândire, mai bătrân în suflet...

Dar ştii care va fi problema cea mare? Vei iubi acelaşi om pe care îl iubeşti şi azi? Gandeşte-te bine căci acest om de azi va fi şi el schimbat la fel ca tine, poate chiar mai mult.
Acesta este echilibrul iubirii: amândoi se schimbă cu trecerea anilor însă iubirea adevărată rămâne nepătată de timp. Nu toţi reuşesc să păstreze neschimbată iubirea, cinste celor care luptă pentru ea şi ajung, într-un final, să triumfe!

Iubirea noastră cum va fi?

Matinal

Mi s-au umplut plămânii cu aer marin, primăvăratic. Privesc orizontul şi nu realizez unde se termină marea, unde încep Cerurile, unde e Dumnezeu. Aici sau acolo? Sorb din cafeaua matinală şi încerc să mă rup de vise şi să intru în realitatea de zi cu zi. Doar în acest Purgatoriu al Dimineţii sunt eu însămi, fără mască, fără prea multe vise, fără prea multe realităţi. Minunăţia zorilor nu durează decât câteva minute, cât durează aroma cafelei.

Nu mă tem să înfrunt răutăţile lumeşti atât timp cât ştiu că în fiecare seara voi fi în siguranţă, în braţele tale, pe perna ta albastră. În fiecare noapte tu eşti marea mea, eşti valul ce se sparge-n ţărm, eşti nisipul rece din miez de negură, eşti aerul meu marin.

În fiecare dimineaţă, eşti singurul care mă însoţeşte către noul drum ce se arată în văzduhuri, singurul care mă ştie fără mască, fără vise, fără realităţi, care mă ştie dezbrăcată de orice durere sau fericire, râsete sau lacrimi, care îmi cunoaşte sufletul mai bine decât îl ştiu eu.

Nu pleca, iubite, stai cu mine în aceste câteva minute matinale cât sorb ziua în suflet, căci singură nu ştiu drumul cel bun. M-am obişnuit cu mâna ta în mâna mea, în părul meu, pe buzele mele...

Stop. (2.22 AM)

Sufletul se pierde pe trotuarele muribunde. Caută liniştea de altădată,
însă aude doar zgomote, ţipete, plânsete.
Îi e dor să privească cerul alături de tine şi să ştie că va fi bine,
Îi e dor de tine acum, mai mult ca niciodată.
Ştie că îl aşteaptă un drum greu şi îi e teamă că te va pierde...
Dacă se va întâmpla asta, se va pierde şi el, pentru totdeauna.
E conştient că vei pleca, a fost de la bun început sigur că,
o dată cu venirea verii, te va pierde de lângă el , doar că nu recunoştea.

Plânge cu lacrimi de sânge după clipele de iubire petrecute cu tine.
Îi vine să se arunce în mare, să se facă una cu valul şi să dispară
în eternitate. Nu mai poate lupta cu destinul, a ajuns la capătul puterilor
şi abia mai respiră. Se îneacă în lacrimi de jale, de dor...
Îi e greu cu tine, însă îi va fi şi mai greu fără tine.