fara rost.

M-au lovit atat de tare de literele cuvintelor tale incat m-am prabusit. Palmele mi s-au julit de rautatea sentimentelor tale, inima mi s-a frant si sufletul a murit. Eu inca mai respir, insa sunt doar un trup ce se plimba pe strazile "murdare de povestile cu creta"... Ma regasesc printre ele si mi-e teama de ce va urma. Mi-e teama ca intr-un final imi va muri si trupul...

Nu imi place sa alerg prin vant si ploaie caci nu imi simt lacrimile cum inunda obrajii. Vreau sa fie senin pentru ca doar asa voi realiza adevarata si cruda durere, cadere. 

Cadenta cuvintelor tale ma sperie mai mult ca niciodata. Am fost candva o visatoare, acum insa sunt doar o floare-n vant. Am fost si zmeul tau, am fost si sufletul tau, am fost orice pe acest Pamant. Oare in Ceruri ce voi fi? 

Nu mai vreau nopti ori zile..vreau zorile din zi cand totul pare nou nascut, pur, fara pata..