Mi-e dor de tine și doare prea tare acest dor infernal.
Mi-e dor de noi, noi doi atunci când eram singuri, goi...
Aștept clipa morții ca să ating Cerurile cu buzele,
Raiurile mele să se deschidă căci, aici,
Acum, e un iad învolburat
De răutate, critici și ură, pierzanie și nerespect...
Aștept clipa uitării desăvârșite în care nimic nu mai doare,
totul e viu, cu adevărat.
Aștept. Te aștept pe tine,
Cine mai ești?
Ador să am un dor nebun de moarte.
Negrul mă înconjoară oriunde aș merge,
Acum aud doar sunetul mării,
doar Zorile îmi păzesc spatele,
și-n față am uitarea demult dorită.
Cine mai sunt?
