strigate

     Strig cat pot de tare caci durerea mi-a invadat gatul, plamanii...tot trupul mi-e infestat de cuvintele tale taioase. Strig spre cerurile albe, spre negrul pamant, spre albastrele orizonturi, dar nimeni nu-mi aude racnetele de ajutor. 
     Simt cum ochii imi ies din orbite si se preling pe obraji, cum urechile se sparg de atat dor amar, cum ziua de maine pare atat de departe. As da orice sa-mi opresti chinul si sa ma asezi iar in dreapta ta pentru o eternitate, sa-mi cuprinzi mana cu incredere si sa imi oferi iar liniste. 
     Ah, da, liniste e tot ce imi mai doresc inainte sa imi inchid ochii. Fa sa dispara strigatele, ochii umflati si obrajii umezi, fa cumva si adu-mi inapoi ce era al meu inainte de Rau, fa sa triumfe Binele din pantecul meu!
     Dar tu esti prea departe de sufletul meu, iar urechile iti sunt astupate de voci malitioase ce nu te lasa sa imi asculti din nou durerile. Degeaba strigatele imi sunt auzite de alte suflete daca al tau nu mai este pentru mine. 
    Vor disparea odata cu timpul, vor achita durerea, iar eu imi voi reface gandurile, poate, doar asa, vei fi iar in stanga mea cum erai odata. 

Oglinda ta

Fii tare, fii doar pentru tine macar o singura data...
Lasa-te pe spate si arunca-te prin tot universul lui.
Treci in viteza si nu te uita la buzele, ochii, mainile lui.
Arata-ti tie insati pentru a mia oara ca nu-ti mai pasa, 
Caci tu ai plans destul... in timp ce el te ucidea.

Iar el, el radea in hohote de sensibilitatea ochilor tai,
Radea de obrajii tai brazdati de nenumarate lacrimi de foc ce curgeau siroaie.
Nu-ti mai canta de ceva vreme cantecul iubirii.
Murise.

Doar Luna te intelegea de fiecare data cand o lacrima se naruia  pe obrazul tau,
Doar inima stie cat de mult te doare ignoranta fostelor sentimente,
De azi ingropate.

De acum inainte traiesti doar pentru Dumnezeul tau...
Chiar daca te simti a nimanui, cauta ceva pe gustul tau si respira pentru El.
Chiar daca vei cadea, te vei ridica si vei gasi mereu o portita de scapare.

as vrea sa fiu un pescarus

Un pescarus se zbate sa zboare prin vantul asupritor. Il privesc prin geamul suferintei mele nestiute de nimeni altcineva. Ma ustura sufletul de dor, de oftica si de prea multa iubire ce iti port. Lacrimile imi curg siroaie si imi brazdeaza corpul dezgolit de tot ce era mai frumos odata.
Simt ca am imbatranit desi timp prea mult nu a trecut.
Am crezut in juraminte religioase, in promisiuni copilaresti, in siguranta materiala pe care tu mi le promiteai candva.

Pescarusul a izbutit sa se aseze si sa se odihneasca pe o creanga. Eu incotro o iau?! Unde ma va duce viata? Unde ma va duce speranta?
Incet-incet se abureste geamul eternitatii iubirii noastre.