. . .

Eroului din vis i-am pierdut de mult urma...unde ai fugit, unde te-ai ascuns?
Îmi cânt nefericirea de ani și ani...acum simt, mai mult ca niciodată, zborul tău frânt.
Totuși, deziluziile adorm și parcă dispar într-un cântec liniștitor.
Încearcă să te oprești din fugă! Încotro te îndrepți?Cine te așteaptă la sfârșit?

Fin.

Ce e la sfârșit? Cine îmi poate spune?
Mi-e frică de trecutul negru ce îmi șuieră pe la urechi...
Mi-e frică de nepăsarea ta care nu mă mai lasă să respir...

Cine e la sfârșit? Cine îmi va fi alături în ultima clipă, în ultimul moment?
Ține minte: oriunde vei merge îți vei aminti de noi doi.
Oriunde vei alerga...oriunde vei ajunge...

Sinuciderea unui gând apare odată cu zorii zilei.
Ai dispărut. Am dispărut.

Ce e la sfârșit?
Vino și îți voi arăta!

Dăruiește-mi!

Dăruiește-mi puțin timp să-mi refac aripa ruptă de ceva vreme!
Adu-ți aminte și tu cât de greu se reface sufletul după o pierdere...
Fii înțelegător cu clipele și așteaptă nemurirea dincolo de orice.
Doar eu îți redau zilnic forța de a lupta, de a aștepta momentul...

Dăruiește-mi puțin timp să-mi vopsesc sufletul în roșu incandescent,
Să strălucească peste albul iernii așternut peste fericiri imaculate.
Va dăinui etern glasul meu printre sunetele vociferânde ale naturii...
Doar eu îți redau zilnic aroma dimineților, a zilelor și nopților de vară.

Dăruiește-mi puțin timp să-ți arăt adevărata putere a dragostei mele,
Care te va face să uiți, să pieri și să renaști la infinit de nenumărate ori.
Lasă-mă să-ți iubesc ochii, buzele, sufletul și trupul în fiece clipă!
Doar eu, iubite, îți voi reda zilnic zâmbetul sincer și dulce al primăverilor!