mereu un altfel de ”bună dimineața”

Mirosul de cafea îmi tresaltă simțurile și ma face să ma ridic pentru o nouă zi. Afară-i dorul meu cel mare, iar în cana de cafea ard dorințele mele. Dar tu, tu unde ești?
Apari din neant cu părul nearanjat și ochii mici, adormiți... ”bună dimineața” ta sună altfel în fiecare zi, mereu mai frumos, mai duios.
Mirosul de cafea, mirosul iubirii noastre născute într-o cană de cafea.

No, woman, no cry!

Nu plânge, draga mea, căci acesta nu este mirosul sfârșitului. Trebuie să fie doar o lacrimă de dor, una de regret și încă una de durere... Varsă-ți chinul pe perna preferată pe care o ții mereu strâns la piept, lasă-ți sufletul să urle, lasă noaptea să te adune. Ori te ridici și mergi înainte ori... mori! Ar fi pentru a doua oară, prima dată te-ai ridicat, dar acum... mai poți?!
Nu plânge, femeie dragă, nu e ăsta sfârșitul tău! Ridică-te căci ești mai puternică decât crezi tu, ești mult mai curajoasă, mai deșteaptă, mai frumoasă. Nu lăsa lacrimile să-ți brăzdeze obrajii decât pentru o singură noapte. Dimineața să-ți șteargă durerile și să-ți lumineze ochii roșii!
Nu plânge decât în noaptea aceasta! Atât să-ți sufere tinerețile, căci viața merge înainte, orice s-ar întâmpla, indiferent de ce va urma!

Aproape acolo.

M-am pierdut printre cuvintele tale negre de furie,

Acum adorm cu o bucată de suflet plangând...

Cealalată suspină... Suntem aproape acolo,

Însă ne lipsește curajul să fim ”noi” din nou.

Spune-o tare: ”Încotro ne îndreptăm așa?”

Și caută singur răspunsurile...oare te vei speria

sau te vei bucura? 

Aud doar sunetele muzicii mele și nu mi-e teamă

de răspunsurile mele. 

Nimic nu mai ascultă de inimile noastre, dimpotrivă,

totul pare împotriva lor.

Eu sunt încă la fel, sunt încă aici și aștept ca răspunsurile tale

să fie pe măsura alor mele. Tu ce gânduri mai ai?

Pieire

M-am trezit cu gândul la eroul meu.
Deși a pierit odată cu trecerea timpului, câteodată îmi apare în visele matinale, de parcă ar vrea să-mi alerge toată ziua prin minte. Anii au trecut precum secundele ceasului deșteptător: extrem de repede.
Parcă ieri alergam desculți spre mare, fără nicio grijă, fără nicio teamă.
Dansam printre picăturile de ploaie, fulgii de zăpadă sau printre frunzele îngălbenite. Așa ne-au trecut anii, așa ne-a fost vremea: o clipă bună, una rea...
”Dansul eroului” era favoritul nostru.
Astăzi nici versurile nu le mai cunosc, nici eroul nu mai îmi este erou... este doar un străin.
Azi comemorez cu întârziere clipa adevărului care te-a dus la pieire.

Ce ți-a mai rămas?

Unde-ți sunt ochii plini de lacrimi plăpânde de dimineți târzii?
Unde-ți sunt buzele uscate de dor, jale și teama demult uitată?
Golește-n ceruri durerile și lasă teama să dispară alegând simplitatea,
sinceritatea și iubirea...Ahh, iubirea-i dorul tău veșnic de care-ți amintești cu drag.

Ți-e dor de ea așa cum nu credeai vreodată! Ți-a lăsat amprente adânci,
credințe albe și nopți pline de fum... Vechile urme, astăzi bătrâne,
Nici nu ți se mai observă pe suflet. Timpul trece, timpul zboară!
Pietrele grele încărcate de albastrul marin înecat de sughițuri negre,
Îți par astăzi fulgi de nea. Nu mai simți nimic, nu le mai duci dorul...
Nu mai cunoști semnele, nici ochii, nici buzele sau gândurile fără glas.

Ți-ai pierdut momentul de fericire de pe Pământ.
Acum ce ți-a mai rămas?!

la mare

Ne-am pierdut printre razele Lunii, firele de nisip și mirosul sărat al mării. Ți-am sărutat de un infinit de ori buzele, obrajii și ochii...Am adormit cu mâna ta în palma mea căci așa te simt că ești al meu cu totul.
Dimineața ne-a surâs încet și doar zgomotul mării ne-a trezit din visul nostru. Zâmbetul tău la răsărit are alte înțelesuri, îmbrățisarea ta, sărutul tău, iubirea ta...toate mă fac să respir cât pot de adânc aerul sărat de vară toridă.
Marea ne-a călăuzit mereu iubirea și ne-a ascultat sufletele de fiecare dată. Iubirea noastră s-a născut și a crescut la mare...Cine știe unde o va duce destinul?!

Rămâi cu bine!

Te-am visat. De data aceasta, erai diferit. Fugeai de mine către neanturile vieții, nu mă mai doreai, nu mă mai cunoșteai. Încercam din răsputeri să te fac să-ți amintești de noi...Ciudat, însă, parcă, nici eu nu știam prea multe. Nu mai știam când a început și când s-a sfârșit povestea, nici cât de mult te-am iubit sau te-am urât. ”Ne-a trecut timpul...” îmi șoptea inima.
Mă speria liniștea dinăuntrul meu, căci eu eram obișnuită cu un vacarm continuu. Nu puteam să te strig, să te fac să te oprești din fugă.
M-am oprit deodată și-un zâmbet mi-a sărutat obrajii. Erau împăcarea, iertarea și uitarea...Era liniștea pe care o așteptam de ani și ani.
Mi-era dor să-mi simt sufletul curat, nepătat de durerile crude ale dezamăgirii.
”Nu te opri din drumul tău către castel!”, ți-am strigat hotărâtă. Am realizat deodată că binele tău va fi și binele meu. Nu-ți doresc decât să-ți urmezi visele, eu mi le voi împlini pe ale mele”.
Ți-ai întors privirea și mi-ai șoptit: ”Rămâi cu bine...”.

dezbrăcați de rău

Ești lângă mine și, totuși, mi-e dor de noi.
Obișnuiai să adormi cu brațul amorțit,
Să zbori printre cearșafurile fericite,
Să aprinzi stelele de pe cerul nostru...

Obișnuiam să râd oricând și oriunde,
Să ma bucur în orice moment...
Astăzi, simt că am îmbătrânit deși nu mi-au trecut anii..
Simt că mi-e zborul frânt de minutele prea prețioase...

Hai să oprim timpul doar pentru o viață,
Să ne trăim iubirea intens, fără prejudecăți.
Să fim dezbrăcați de tot ce este mai rău
Și să înotăm printre vorbe bune...

mulțumire

Distanța nu distruge suflete, ea doar scoate la iveală adevăruri neștiute.
Era toamnă când tu ai apărut în calea mea; contrar naturii, NOI ne-am născut din nimic, deși tot ce era verde se îngălbenea odată cu timpul...Noi parcă renășteam iar și iar.
Am pornit prin labirintul iubirii și ne-am pierdut de multe ori, însă mereu adormeam ținându-te de mână, știind că nu o să mă lași vreodată. Așa-i iubirea!
Am avut multe sfârșituri și începuturi împreună, și orice ar fi fost, noi rămâneam unul alături de celălalt.
Sunt multe culori ale sufletului meu pe care doar tu le știi, suntem noi doi ”împotriva lumii”!
Mereu voi avea siguranța că vei fi lângă mine, indiferent de ce va urma...
Mulțumit mi-e sufletul, iubită mi-e ființa, fericită mi-e inima.

Cele mai frumoase versuri!

Nu-mi inchide telefonul
Vreau sa'ti spun ceva
Un ultim lucru... important..
Mai asculta'ma o clipa
Inteleg, ca totul intre noi,
S'a terminat...
Dar, te rog, asculta bine
Sa ma crezi ca imi e greu
Cand gasesc un pic din tine
Inauntrul meu
Mi'e din ce in ce mai teama
Ca intr'o zi te voi uita
Si atunci NOI ce rost am mai avut
M'as intreaba...

Daca ai sti..
... ca maine o sa ne para rau de noi
Daca ai sti..
... ca vor trece zile goale printre noi
Noi doi..
Daca ai sti...

Poate n'ai lasat sa'ti treaca
Toate visele frumoase'n care
Ai crezut...
Poate timpul care sterge
Iti va da acel "NIMIC"
Pe care nu l'ai vrut
Nu ti'ar fi nici rau nici bine
Si desculta ai fugi
Spre acelasi loc, din tine
Spre a ma intalni...
Si mi'ai spune
" Uite! PLOUA! "
Mana mea ar cauta
Sa te apere de tine
In absenta mea...

Daca ai sti..

Au zburat anii

Au trecut anii ca niște păsări în zbor..Te-ai schimbat
și m-am schimbat prea mult...
Cine mai ești? Cine mai sunt?
Nimeni nu a înțeles vreodată iubirea și,
totuși, toți am iubit...
Îți aduci aminte cu drag de toate clipele frumoase,
Știind că cele amare parcă s-au șters instantaneu.
Rănile lăsate în urmă încă mai zvăcnesc,
mai curg șiroaie de amărăciune...

Mi-e dor de stele, de lună...de nori, de Vamă...
Unde e liniștea ce curgea în noi?
Mai știi cum tremurai când ne sărutam?
Acum simt doar nostalgia vremurilor apuse...

Zmeul... :-<

. . .

Eroului din vis i-am pierdut de mult urma...unde ai fugit, unde te-ai ascuns?
Îmi cânt nefericirea de ani și ani...acum simt, mai mult ca niciodată, zborul tău frânt.
Totuși, deziluziile adorm și parcă dispar într-un cântec liniștitor.
Încearcă să te oprești din fugă! Încotro te îndrepți?Cine te așteaptă la sfârșit?

Fin.

Ce e la sfârșit? Cine îmi poate spune?
Mi-e frică de trecutul negru ce îmi șuieră pe la urechi...
Mi-e frică de nepăsarea ta care nu mă mai lasă să respir...

Cine e la sfârșit? Cine îmi va fi alături în ultima clipă, în ultimul moment?
Ține minte: oriunde vei merge îți vei aminti de noi doi.
Oriunde vei alerga...oriunde vei ajunge...

Sinuciderea unui gând apare odată cu zorii zilei.
Ai dispărut. Am dispărut.

Ce e la sfârșit?
Vino și îți voi arăta!

Dăruiește-mi!

Dăruiește-mi puțin timp să-mi refac aripa ruptă de ceva vreme!
Adu-ți aminte și tu cât de greu se reface sufletul după o pierdere...
Fii înțelegător cu clipele și așteaptă nemurirea dincolo de orice.
Doar eu îți redau zilnic forța de a lupta, de a aștepta momentul...

Dăruiește-mi puțin timp să-mi vopsesc sufletul în roșu incandescent,
Să strălucească peste albul iernii așternut peste fericiri imaculate.
Va dăinui etern glasul meu printre sunetele vociferânde ale naturii...
Doar eu îți redau zilnic aroma dimineților, a zilelor și nopților de vară.

Dăruiește-mi puțin timp să-ți arăt adevărata putere a dragostei mele,
Care te va face să uiți, să pieri și să renaști la infinit de nenumărate ori.
Lasă-mă să-ți iubesc ochii, buzele, sufletul și trupul în fiece clipă!
Doar eu, iubite, îți voi reda zilnic zâmbetul sincer și dulce al primăverilor!

comemorare

Închide ușa trecutului și stinge lumina...E iarnă și în zori de zi
Frigul mă face să te simt pe pernă iar ...
Mi-e greu să alerg printre cifrele de neuitat, să aștern cuvinte amare,
Iar timpul, inevitabil, trece. Nu îl pot opri decât prin fericirile de-o clipă,
În care râd, alerg, zbor...

Nu îmi mai este dor. Azi doar aprind iar, după ani și ani, candela în amintirea ei.
-Ai murit ca o stea pe cer care se stingea rapid în negură.

azi mi-e sufletul fericit!

”Azi îmi simt sufletul fericit! Parcă a înflorit deodată, după o iarnă prea grea.
Tu i-ai zâmbit în colțul gurii și...și a fost de ajuns!
Zâmbet și suflet firav de copil, îți mulțumesc!”